Perioada penticostarului care începe cu duminica Sfintei şi Slăvitei Învieri a Mântuitorului, se sfârşeşte cu duminica pogorârii Sfântului Duh, adică cu împlinirea promisiunii făcute de Domnul Iisus Hristos, aceea de a ne trimite un alt Mângâietor, pe Duhul Adevărului.
În decursul istoriei neamului omenesc, Sfânta Treime S-a arătat de mai multe ori, dar niciodată desăvârşit pentru că omul nu a putut cuprinde cu mintea sa taina din sânul Sfintei Treimi. Persoanele Sfintei Treimi sunt egale între ele şi lucrează întotdeauna împreună, deşi în diferitele perioade de la zidirea lumii şi până în prezent, Tatăl s-a arătat mai mult la facerea lumii, Fiul s-a întrupat pentru mântuirea neamului omenesc, iar Duhul Sfânt este sfinţitorul care va rămâne cu noi până la sfârşitul veacului.