În această duminică Mântuitorul Iisus Hristos ne vorbeşte despre apa cea vie, adică despre Harul Sfântului Duh, pe care dacă-l dobândeşte omul, nu mai însetează după nici o bunătate.

De multe ori Domnul Iisus atunci când a vrut să cheme pe om la credinţă, s-a folosit de lucrurile care-l înconjurau şi cu care acesta era familiarizat. Astfel, pe pescari i-a convins că El este Dumnezeu prin minunile înmulţirii peştilor; pe magii care-L căutau i-a ghidat la Sine prin stea; pe oamenii obişnuiţi prin pildele simple din viaţa de zi cu zi.

Aşa s-a întâmplat şi cu femeia samarineancă de la fântâna lui Iacov, pe care Domnul o întoarce la credinţa cea adevărată printr-o discuţie care a pornit de la apa din fântână şi care a evoluat spre ceva duhovnicesc: apa cea vie, sau harul Sfântului Duh.

În acele vremuri apa se găsea foarte greu şi nu existau foarte multe fântâni în acea zonă. Astfel de locuri se transformau în locuri de întâlnire unde oamenii schimbau informaţii, sau impresii între ei. Nu întâmplător discuţia dintre Mântuitorul şi femeie are loc la fântâna lui Iacov. Acela era un loc străvechi şi mai ales era locul unde istoria evreilor şi a samarinenilor se întâlnea, în persoana Patriarhului Iacov, cel care făcuse acea fântână.

Samarinenii credeau şi ei în Dumnezeu, dar sub influenţa altor popoare păgâne îşi alteraseră credinţa. Din această pricină samarinenii şi iudeii nu erau în relaţii cordiale. Hristos o pofteşte pe femeie la credinţă şi intră în vorbă cu ea, cerându-i să îi dea apă să bea.

Apa este un element fundamental în viaţa Bisericii, Harul Sfântului Duh prin intermediul ei sfinţește atât trupul cât şi sufletul creştinului. Atunci când omul se botează în numele Sfintei Treimi şi când devine fiu duhovnicesc al Sfintei Bisericii el biruieşte cu ajutorul harului orice fel de însetare, adică orice necaz, întristare, durere, iar sufletul îşi găseşte pacea şi liniştea prin lucrarea poruncilor lui Dumnezeu. Mai mult, Duhul Sfânt înnoieşte permanent pe om, prin intermediul Sfintelor Taine, la care acesta participă. Prin participarea constantă la slujbele bisericii, izvorul harului primit la botez se înmulţeşte şi se face folositor atât omului, cât şi celor din jurul acestuia. Datorită Tainei Sfântului Botez toţi cei care cred şi se botează devin fraţi între ei şi fii ai lui Dumnezeu.

Mântuitorul ne învaţă totodată în această duminică că nu trebuie să judecăm pe nimeni. El ştia că femeia cu care vorbea era păcătoasă, dar cu toate aceste a purtat o conversaţie cu ea, fără să o osândească pentru faptele ei. Spunându-i lucruri din viaţa ei pe care un străin nu ar fi avut cum să le cunoască, o determină pe cananeancă să realizeze că Cel cu care purta o discuţie nu era un simplu om, ci este Însuşi Iisus Hristos.

Această evanghelie a femeii samarinence este aşezată în perioada dintre Sfintele Paşti şi sărbătoarea Cincizecimii, pentru a ne face să conştientizăm lucrarea Sfântului Duh, care doreşte desăvârşirea fiecăruia dintre noi. Pentru aceasta noi trebuie să facem lucrător harul care ne-a fost dat la botez, prin spovedanie curată şi împărtăşanie deasă, printr-o luptă constantă de despătimire.