Biserica Ortodoxă s-a aflat astăzi în Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, fiind înconjurat de soborul de părinți slujitori ai Sfintei Mănăstiri Radu Vodă.
În cuvântul de învățătură Preasfințitul Varsanufie a vorbit despre faptul că Mântuitorul Hristos prin cuvintele „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8; 34) nu silește pe nimeni, nu constrânge, ci doar îndeamnă la asumarea crucii, la asumarea suferinței izvorâtă din dragostea de Dumnezeu și de aproapele.