În toată Sfânta Scriptură, prin semnele şi minunile pe care Mântuitorul Iisus Hristos le lucrează, nu face altceva decât să ne dovedească faptul că El este Fiul lui Dumnezeu. Ceea ce ne impresionează cu adevărat nu sunt numai vindecările trupeşti şi tămăduirile minunate, cât mai ales întoarcerea bolnavului spre Dumnezeu, adică vindecarea sufletească a acestuia. Şi în duminica de astăzi vedem cum Mântuitorul Iisus Hristos îi oferă orbului din naştere atât lumina ochilor, cât și pe cea a sufletului, descoperindu-i-Se pe Sine ca Dumnezeu.

Omul era orb din naştere şi nu văzuse niciodată lumina soarelui. Boala lui nu provenea nici din pricina păcatelor sale, dar nici din vina părinţilor, ci după cum Însuşi Mântuitorul a zis: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.

Domnul Iisus Hristos îi unge ochii orbului cu tina pe care o face din pământ, după care îl trimite să se spele la izvorul Siloam. Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând.

Trupul lui Hristos este dătător de viaţă şi vindecător de boli. Din aceast considerent noi creştinii ne împărtăşim cu Trupul de viaţă făcător al Domnului Iisus Hristos. Atingerea de Mântuitorul şi comuniunea pe care o avem împărtăşindu-ne cu Sfântul Trup şi Scumpul Sânge al Domnului aduce celui care se cuminecă cu vrednicie, atât vindecare trupească, cât şi cunoaşterea lui Dumnezeu.

Din nefericire nu toţi primesc cu uimire şi bucurie, vindecarea miraculoasă a orbului. Ba mai mult, în loc să dea slavă lui Dumnezeu, fariseii încep o anchetă încercând să-i găsească Mântuitorului vreo vină, pentru a-l putea învinui de încalcarea poruncilor.

De aici vedem că adevărata orbire este orbirea sufletului, atunci când omul necredincios îl neagă pe Dumnezeu şi minunile pe care Acesta le face. Mai mult, fariseii declanşează o adevărată prigoană împotriva celor care ar fi cutezat să creadă în Hristos, pentru minunile pe care Acesta le făcea.

Când cel vindecat de orbire se întâlneşte din nou cu Mântuitorul Iisus Hristos, Acesta îl vindecă pe om şi de neştiinţă, descoperindu-Se pe Sine, într-un mod concret, ca Fiu al lui Dumnezeu.

Mântuitorul mai spune despre sine că El este lumina lumii. Fără El şi fără poruncile Sale, lumea devine întunecată din cauza păcatului care se aşterne peste ea. În zilele noastre Mântuitorul Hristos este izgonit nu numai din societate, dar şi din vieţile multora din cei care poartă nume de creştini. Lumea secularizată de azi doreşte mai mult păcatul şi patima, alungând lumina care izvorăşte din respectarea poruncilor lui Dumnezeu.

Lipsa noastră de atitudine duce la reglementarea unor legi potrivnice lui Dumnezeu şi nouă oamenilor. Astfel noi răpim dreptul unui copil la viaţă, îngăduind avortul, dar suntem toleranţi în ceea ce priveşte posibilitatea întemeierii unor familii formate din doi bărbaţi, sau două femei.

Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că aceste păcate împotriva firii, vin din necredinţa omului care s-a lepădat de Dumnezeu, şi pe care Acesta îl lasă pradă unor necurăţii, pe care nici măcar animalele nu le fac.

A fi tolerant nu înseamnă să fi de acord cu păcatul şi nici să întorci capul când vezi pe altul păcătuind. Dragostea creştinească este aceea care îl face pe creştinul adevărat să îşi dorească îndreptarea celui păcătos. Mai mult, nu este sănătos pentru dezvoltarea societăţii să impui unei majorităţii nefirescul, anormalitatea propovăduită de o mână de oameni.

Deşi realitatea socială este tristă nu trebuie să ne temem să ne exprimăm în mod liber şi concret opinia. Ca şi creştini suntem datori să veghem la respectarea poruncilor Sfintei Scripturi. Numai aşa vom fi binecuvântaţi de Dumnezeu, iar copiii noştri vor avea posibilitatea să crească într-o lume curată şi normală.