Evanghelia care s-a citit astăzi, ne localizează din punct de vedere geografic, lângă Marea Galileii, sau așa după cum mai este cunoscută drept Lacul Ghenizaretului, sau Marea Tiberiadei. Marea Galileii este un lac cu apă dulce, un loc în jurul căruia, în perioada Mântuitorului, se găseau o mulțime de sate de pescari.

          Auzind de faptul că Mântuitorul se află pe malul lacului, o mulțime mare de popor s-a adunat să Îl vadă și să asculte cuvântul lui Dumnezeu, iar Mântuitorul urcându-Se într-una din corăbii (oprite lângă ţărm) care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Astfel, corabia pescarilor devine biserică și amvon, loc de unde Învățătorul propovăduia cuvântul evangheliei.

          După ce Domnul Hristos satură mulțimile cu învățătura poruncilor lui Dumnezeu, nu lasă nerăsplătită nici osteneala pescarilor, cerându-i lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Și deși Petru era pescar cu experiență, și deși se ostenise toată seara pentru a prinde pește, fără a avea succes, nu cârtește la ascultarea pe care o primește de la Mântuitorul și aruncând mreaja au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele.

          Să reținem din evanghelia de astăzi care sunt treptele urcușului duhovnicesc al creștinului. În primul rând trebuie să venim cu dragoste la Învățătorul și SĂ ASCULTĂM cu entuziasm cuvintele vieții veșnice, așa după cum pescarii au ascultat fără să cârtească de Domnul. Ascultarea pe care o face Petru față de Hristos este o ascultare oarbă, ilogică pentru rațiunea multora, dar tocmai această ascultare ridică firea umană căzută, tocmai prin păcatul neascultării. Cu toții suntem datori să ascultăm de Dumnezeu, dar și unii de alții: copii de părinți, elevii de profesorii, creștinii de duhovnicii lor.

          După ce ascultăm poruncile lui Dumnezeu este necesar să le împlinim pe acestea. Deci în măsura în care ÎMPLINIM cuvintele Mântuitorului, în acea măsură primim Harul Sfântului Duh.

           Când devenim conştienţi de darurile pe care ni le oferă Dumnezeu, trebuie să cădem cu  SMERENIE la picioarele Sale. Smerenia nu este altceva decât pogorârea la realitate, sau disponibilitatea omului înaintea lui Dumnezeu.

          După ascultare, împlinire și smerenie omul își găsește calea în Hristos, astfel devenind de folos oamenilor din jurul său. MISIUNEA creștinului este una desăvârșită și sublimă, aceea de a-și sfinți viața și de a ajuta la mântuirea celor din jurul său.