Sărbătoarea Înălțării Sfintei Crucii are două duminici strâns legate de ea: duminica premergătoare sărbătorii, poartă numele de Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci -  și ne reamintește de patimile Domnului Iisus Hristos, și Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci care ne face să reflectăm la asumarea crucii personale.

          Evanghelia care s-a citit în această duminică este deosebită față de toate celelalte, pentru că Mântuitorul se adresează într-un mod direct și concis, întrucât cuvântul Său este îndreptat către cei care cred și vor urma Lui. Așadar duminica de astăzi ne cere să facem o introspecție pentru a vedea intensitatea fidelității cu care îl urmăm pe Hristos.

          Crucea simbolizează pe de-o parte instrumentul de tortură din perioada antică, pe care a fost răstignit Mântuitorul; iar pe de altă parte semnul biruinței asupra morții, din care răsar razele învierii.

          Crucea este semnul suferinței și al jertfei, pentru că numai în acest mod a fost stăvilită pofta și plăcerea care ne ademenesc spre păcat și mai apoi spre patima aducătoare de moarte.

          Evanghelia de astăzi ne arată unica cale pe care trebuie să apuce omul pentru a ajunge asemenea lui Hristos. Din nefericire, lumea contemporană, obișnuită cu confortul personal, nu mai poate înțelege și nici asuma suferința care se naște din cruce și care aduce viață veșnică. În măsura în care omul își asumă suferința crucii, în acea măsură primește de la Dumnezeu: pace, liniște, putere, fericire și izbăvirea de păcate.

          Într-o lume secularizată, plină de păcat și indiferență, Dumnezeu ne cheamă să Îl urmăm pe calea crucii, îndemnul evanghelic fiind unul mântuitor: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.