Evanghelia datornicului nemilostiv, care s-a citit în această duminică, are ca principală temă iertarea și ea ne învață că atunci când primim iertarea, pentru greșelile pe care le-am făcut, trebuie la rândul nostru să învățăm să iertăm pe cei care ne-au greșit.
Această pildă ne arată faptul că la Dumnezeu există două feluri de judecați. O judecată care este făcută cu milă, atunci când sluga cere milă și îndurare de la Stăpânul său. Altă judecată este făcută cu dreptate, atunci când omul este nedrept și nerecunoscător și nu vrea să ierte datoria aproapelui său.
Primind iertare de la stăpânul său, sluga nu vrea să fie iertătoare la rândul ei, cu cel care îi era dator și care îi cerea îndurare.
Datoria slugii nemilostive, pe care stăpânul i-a iertat-o, este datoria pe care noi oamenii o avem către Dumnezeu. Nu este zi în care noi să nu greșim fie cu cuvântul, sau cu lucrul, cu fapta, sau cu gândul. Și păcătuim atât de mult față de Dumnezeu încât datoria noastră crește pe zi ce trece. Doar mila nemărginită a stăpânului poate face ca datoria slugii să fie iertată.
Datoria slugii către semenul său, tot slugă ca și el, este datoria pe care noi oamenii o avem către aproapele nostru. Ca și valoare, diferența dintre datoria pe care sluga o avea către stăpânul său, și cea pe care aproapele său i-o datora, este de 10.000 de ori mai mare. Așadar stăpânul îi iartă datoria enormă pe care nu ar fi putut să o plătească, dar el nu este în stare să ierte datoria infimă pe care prietenul său o avea către el.
Dacă Dumnezeu ne învață să fim buni, iertători și milostivi, așa trebuie să fim și noi cu cei din jurul nostru. Trebuie să învățăm să fim iertători cu cei care ne-au greșit nouă, așa după cum rostim zilnic în rugăciune domnească: “Şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;... Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre.”
