La mănăstirea bucureșteană, de pe dealul secular al Sfintei Troițe, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de soborul părinților slujitori ai mănăstirii. În cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Timotei Prahoveanul a aprofundat tema  vindecării copilului lunatic, arătând că printre mulțimile de oameni care îl urmau pe Mântuitorul Hristos, unii căutau vindecarea trupului, alții erau dornici de a asculta cuvintele de învățătură care ieșeau din gura Lui, iar alții, având inima împietrită, nu făceau altceva decât să urmărească cum să Îl prindă în cuvânt.

Minunea vindecării copilului lunatic se petrece cu puțin timp înainte de patima Domnului Iisus și imediat după ce și-a arătat slava Sa, pe Muntele Taborului, atunci când S-a schimbat la față înaintea ucenicilor săi Petru, Ioan și Iacob.

Evanghelia ne spune că acest tânăr avea un duh necurat, căci adesea cădea în foc şi adesea în apă. Părinții copilului au umblat peste tot, căutând vindecare pentru fiul lor, și astfel au ajuns și la ucenicii Domnului rămași la baza muntelui Tabor, în așteptarea Mântuitorului. Aceștia însă nu au putut să îl vindece pe lunatic, sporind parcă deznădejdea părinților de a mai primi tămăduire. Apostolii nu îl pot vindeca pe tânăr, deoarece Hristos - izvorul tămăduirilor, nu era lângă ei, iar când Acesta apare în mijlocul lor, tămăduirea imposibilă, se realizează într-un mod cât se poate de firesc și ușor.

Mântuitorul Iisus Hristos, atunci când mustră puțina credință a tatălui, se adresează mulțimii care era de față, dar, în același timp, se adresează și nouă celor de astăzi, care avem tot atâta credință ca și ei: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi?

Evanghelia vindecării lunaticului subliniază câteva învățături fundamentale de credință. În primul rând ne face să conștientizăm cât de intens credem noi în Dumnezeu. Datorită puținei noastre credințe nu primim vindecare, sau nu ne sunt ascultate rugăciunile. Atunci, trebuie să ne smerim și să spunem: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele.

În al doilea rând învățăm de la tatăl tânărului faptul că atunci când ne întâlnim cu Dumnezeu trebuie să îngenunchiem înaintea Lui - Și mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi.

În al treilea rând învățăm faptul că, credința este calitativă și nu cantitativă - De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.

Sensibilitatea și grija pe care Mântuitorul o arată pentru vindecarea celor aflați în suferință, trebuie să fie un îndem și pentru noi cei de astăzi, de a ne dedica timpul și resursele pentru ajutorarea celor aflați în nevoi și necazuri. Numai în acest mod vom putea câștiga mântuirea sufletelor.