În această duminică, evanghelia ne relatează o minune pe care Domnul o săvârșește doar înaintea apostolilor săi, după ce duminica trecută înmulțise pâinile și peștii, cu care a săturat mai bine de 15.000 de oameni. Scopul minunilor este vindecarea neputințelor, tămăduirea sufletelor, luminarea minții, arătarea sau adeverirea dumnezeirii Sale.

          După ce învață mulțimile și le potolește foamea trupului, Mântuitorul îi silește pe ucenici să treacă de cealaltă parte a mării, deoarece, văzând ușurința cu care au fost hrănite, mulțimile doresc să îl facă pe Hristos rege, în locul lui Irod.

          Domnul Iisus pleacă în pustiu, așa cum are obiceiul să facă după ce săvârșește minuni mari, pentru a se ruga în liniște Tatălui Său. Și noi creștinii avem nevoie de momentele noastre de singurătate pentru a ne putea ridica mintea spre Dumnezeu.

         Domnul se roagă până înspre dimineață, iar în tot acest timp, pe mare, ucenicii se aflau în primejdie de moarte, din pricina unei furtuni. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat.

            Singurul care își face curaj să vină în întâmpinarea lui Hristos este Petru, care atât timp cât crede în El, merge pe mare, la fel ca Domnul, dar cum începe să se îndoiască în credință, pe loc începe să se scufunde în apele învolburate. Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul.

            Corabia închipuie pe de-o parte SFÂNTA BISERICĂ - locul unde oamenii dobândesc mântuirea sufletelor lor, Hristos fiind cel care cârmuiește corabia și potolește valurile ispitelor, care încearcă să o scufunde. Diavolul știe că doar în biserică omul poate scăpa la Dumnezeu și de aceea lovește permanent în ea și în slujitorii ei, pentru a-i îndepărta pe oameni de corabie.

          Corabia închipuie pe de altă parte SUFLETUL FIECĂRUI OM - care uneori plutește lin pe marea vieții, iar alteori se primejduiește de valuri înspăimântătoare care vor să o înece. Dacă nu îl avem pe Hristos la cârma vieții noastre, șansele noastre de a ajunge la liman sunt minime.

           Prin orice încercare am trece, sau oricât de încercați am fii, să nu ne pierdem nădejdia în Dumnezeu, ci să îl avem mereu pe El în fața ochilor și să nu ne îndoim de prezența Lui.