Învierea lui Hristos este cea mai înaltă realitate trăită de către om și totodată lucrul care deosebește credința creștină de toate celelalte religii. Învierea Mântuitorului a avut loc la sfârșitul activității Sale pământești, după ce și-a aratat dumnezeirea Sa, atât prin minunile pe care le-a făcut, cât și prin învățătura pe care El însuși ne-a arătat-o în faptă.

Evanghelia care s-a citit în această a doua săptămână după Învierea Domnului Iisus Hristos, ni-l înfățișează pe Acesta arătându-se ucenicilor Săi, care se închiseseră în casă de frica autorităților, care îi despărțise într-un mod brutal de Învățătorul lor. Apostolii căutau să se dumirească ce vor face de acum cu viața lor, când prin ușile care erau încuiate „a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!”. Domnul le dă pace în primul rând pentru că ei erau foarte tulburați de cele ce se întâmplaseră cu Învățătorul lor, iar apoi din cauza faptului că Mântuitorul îi va trimite să propovăduiască neamurilor păgâne, iar ucenicii se așteptau să fie primiți cu multă ostilitate.

Domul îi încredințează pe apostoli că El Însuși este și că El este real, deși trupul cu care a înviat era unul spiritualizat (intră prin ușile încuiate). Mântuitorul „a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”, astfel înzestrându-i pe Apostoli, apoi pe ierarhi și mai apoi pe preoți, cu atributul dumnezeiesc al iertării păcatelor, care se oferă prin Sfânta Taina a Spovedaniei.

Mântuitorul îi trimite pe apostoli misionari ai Evangheliei Noului Legământ, întocmai cum Tatăl Cel ceresc Și-a trimis Fiul pe pământ. Apostolii se transformă prin pogorârea Duhului Sfânt din oameni șovăielnici, limitați și înfricoșați, în bărbați puternici, înțelepți și propovăduitori ai învățăturii Domnului până la moarte.

Ca să se întărească și mai mult credința în Învierea Domnului, unul dintre cei 11 Apostoli, Toma - poreclit și Geamănul, nu se afla de față atunci când Domnul s-a arătat ucenicilor și le-a oferit pace și darul iertării păcatelor. Astfel, lui îi venea foarte greu să înțeleagă CUM a înviat Hristos din morți. Toma nu este necredincios, ci fiind o fire mai cercetătoare, căuta să înțeleagă și să se încredințeze el însuși de învierea lui Hristos.

Peste exact o săptămână, Domnul se arată din nou ucenicilor și de față fiind și Toma, îl cheamă la Sine „apoi a zis: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios.” Atunci Toma se încredințează de faptul că Mântuitorul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat „A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. Deși îi îngăduie apostolului Toma să cerceteze trupul să Cel mucenicit, totuși Domnul fericește pe cei care cred în El fără să vadă și să caute dovezi „Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! ”

Apostolii au ajuns la credința în Înviere nu ca niște naivi, ci ei au văzut, au pipăit, s-au încredințat și au luptat până la moarte pentru a vesti lumii întregi această minune. Noi cei de azi nu mai avem nevoie de dovezi palpabile, întrucât Domnul a făcut să dispară orice urmă de îndoială referitoare la Învierea Sa din morți.

Prin prizma Învierii putem înțelege martiriul mucenicilor, ostenelile pustnicilor, dragostea jertfelnică a creștinilor. Toate aceste ar fi fără rost, dacă Hristos nu ar fi înviat din morți.

Învierea Domnului Iisus Hristos este temeiul, rostul și scopul vieții fiecărui creștin, care trebuie în viața sa să își răstignească patimile sale pentru a învia împreună cu Mântuitorul.