Duminica de astăzi ne pregătește pentru călătoria duhovnicească spre Sfânta Înviere, călătorie pe care o vom întreprinde în Postul cel Mare și pe care trebuie să o continuăm și după ce acesta se va sfârși. Evanghelia care s-a citit la Sfânta Liturghie, ne pune înaintea ochilor sufletului gândul la venirea judecății, judecată de care nimeni nu scapă.
Duminica Fiului risipitor ne arată un Dumnezeu îngăduitor și iubitor cu fiii care-i greșesc, în schimb duminica Înfricoșătoarei judecăți ne arată și latura Sa dreaptă, aceea de Judecător al acelora pe care moartea îi găsește nepregătiți.
Singurul criteriu al judecății este iubirea și modul cum noi ne raportăm la aceasta. Dumnezeu judecă iubirea dintre oameni și cât de mult se jertfesc unii pentru alții, întrucât dragostea cuprinde toate faptele cele bune. Dragostea este esența creștinismului precum și cea mai mare poruncă a Noului Testament „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul” (In 13,34).
În societatea secularizată din vestul Europei iubirea dezinteresată și jertfelnică este înlocuită cu o dragoste limitată, socială, trupească, depersonalizată. În schimb, creștinul își iubește apropele văzând în fiecare om pe însuși Hristos Domnul.
Omul are numeroase moduri pentru a ajunge la dragostea pe care ne-o cere Dumnezeu. Rugăciunea, postul, sfintele slujbe, Sfintele Taine sunt tot atâtea moduri de a ne sfinți, de a ne curăți sufletește și de a ajunge la dragostea poruncită nouă de Dumnezeu.
Dragostea se ascunde în ajutorul pe care noi îl oferim celor aflați în nevoi. Vedem din Evanghelie că sunt osândiți cei care nu își ajută aproapele, iar cei care văd în omul de lângă ei pe Dumnezeu, aceia sunt cei care sunt fericiți de El.
Dumnezeu se așteaptă ca noi să ajutăm după putere pe cei pe care El ni-i scoate în cale. Astfel fiecare întâlnire cu un om ne luminează sufletul și ne împlinește. Cu cât omul se iubește pe sine mai mult, cu atât are mai puțin timp pentru aproapele său. Astfel, judecata este înfricoșătoare pentru cei care nu împlinesc porunca dragostei față de aproapele.
Evanghelia de astăzi este una cât se poate de actuală. Din ea trebuie să învățăm să ne petrecem timpul mântuirii cu folos, să ne implicăm sufletește pentru a ajuta pe cei aflați în greutăți și să îi călăuzim pe cei care Îl caută pe Dumnezeu.
