În postul nașterii Domnului Iisus Hristos, Biserica a rânduit a se citi pericopele din Sfânta Evanghelie care ne reamintesc diversele pilde de milostenie și diferitele persoane care au purtat grijă de suflet lor. Pericopa care s-a citit astăzi, nu face altceva decât să trezească în fiecare dintre noi, sentimentul de responsabilitate față de sufletul nostru.

Bogatul din Evanghelia de astăzi și-a dedicat toată viața sa strângerii bogățiilor, cu care Dumnezeu l-a binecuvântat din belșug, și paradoxal, în loc să își găsească liniștea și pacea sufletului, se găsește într-o stare de zbucium sufletesc, pricinuit de faptul că „i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele?”

Foarte mulți se întreabă de ce Dumnezeu îi sporește țarina tot celui care este bogat și îndestulat? Prin oferirea cu îmbelșugare a bogățiilor țarinii, Dumnezeu nu face altceva decât să îl testeze pe bogat, dorind să vadă ce are de gând să facă cu prisosul pe care l-a primit în dar. Va avea acesta puterea să privească spre cei nevoiași și să îi miluiască pe aceștia, nu din ceea ce are, ci din ceea ce îi prisosește?

Din nefericire bogatul din Evanghelia de astăzi, nu face altceva decât să se gândească doar la sine, uitând de aproapele său. El își pune toată încrederea în avuția lui și crede că aceasta îi va aduce inclusiv liniștea sufletului. Sufletul însă, nu se poate hrănii cu lucruri materiale și nu își găsește liniștea decât atunci când ajunge să îl cunoască pe Dumnezeu.

Trebuie să știm că nu toți cei care sunt bogați își lipesc sufletul de lucrurile materiale. Cele mai bune exemple pe care scriptura ni le prezintă sunt dreptul Iov care a preferat să își piardă toată bogăția decât să își piardă credința în Dumnezeu, și vameșul Zaheu, care din dragoste față de Mântuitorul își folosește averea sa pentru a-și salva sufletul.

Sunt foarte mulți cei care urmează pilda bogatului și care sacrifică tot ce au mai de preț de dragul banilor și al averii personale, și care se trezesc în pragul morții că sunt total nefericiți și săraci sufletește. Prin iubirea de arginți, diavolul nu vrea altceva decât să îl facă rob pe om, pentru ca acesta să se îngrijească numai de lucrurile nefolositoare și să uite cu desăvârșire de suflet. Astfel oamenii își periclitează fericirea, făcând absolut orice pentru „a avea”.

Lumea de astăzi este educată să cultive moartea sufletească. Pe omul modern nu îl preocupă altceva decât ceea ce este material și palpabil. Nu este un lucru rău să muncești, să îți dorești să ai mai mult, dar nu trebuie să te îmbogățești material în defavoarea bogăției sufletești, sau uitând cu desăvârșire de aceasta.

Nu omul este făcut să slujească prin puterile sale materia, ci materia a fost făcută să slujească omului și ca acesta să se folosească înțelept de ea, pentru a ajunge la bunăstarea sufletească și trupească.