În prima duminică după pogorârea Sfântului Duh, Biserica Ortodoxă îi cinsteşte pe toţi sfinţii cei din veac. Această cinstire pe care noi creştini o aducem sfinţilor prin intermediul rugăciunii, se transformă în mijlocirea lor către noi şi în folosul nostru duhovnicesc.

Scopul şi rostul Bisericii întemeiate de Mântuitorul Iisus Hristos este acela de a-l sfinţi pe om şi de a-l duce în Rai, acolo de unde a căzut prin neascultarea protopărinţilor. Duhul Sfânt care se pogoară peste noi la apa botezului ne face să sporim duhovniceşte, să creştem, să ne mântuim. Însă pe parcursul vieţii, noi oameni, pierdem din vedere ceea ce este esenţial – adică sfinţirea sufletului şi de multe ori ne lipim inima de tot ceea ce este pământesc.

Sfinţii au fost oameni asemenea nouă, care prin credinţă şi nevoinţă au biruit păcatul. Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie tot ceea ce avem nevoie pentru a ne mântui, atunci când, la botez ne-a chemat spre desăvârşire. Astfel sfinţenia nu este opţională, ci ea este o necesitate pentru fiecare creştin care este botezat în numele Sfintei Treimi.

Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi ne atrage atenţia asupra faptului că trebuie să iubim în primul rând pe Dumnezeu şi mai apoi pe aproapele nostru. Sfânta Scriptura ne cere să iubim şi să ne respectăm părinţii trupeşti, dar în măsura în care aceştia se supun Tatălui ceresc şi respectă poruncile Lui.

Scopul Bisericii întemeiate de Mântuitorul Iisus Hristos este sfinţirea şi mântuirea omului. Cultele protestante, nu pun accent pe lucrearea sfinţitoare a Duhului Sfânt, ci pe faptele de caritate pe care ar trebui să le facă Biserica. Însă, toate faptele bune pe care le facem nu valorează absolut nimic în faţa lui Dumnezeu, dacă nu sunt însoţite de o viaţă virtuoasă, adică dacă nu ne sfinţim propria viaţa.

Sfinţirea omului se lucrează prin intermediul Sfintelor Taine, iar în Biserică omul devine din păcătos sfânt, dacă participă cu credinţă la ele. Din acestă pricină este foarte important să venim constant la biserică, să ascultăm sfintele slujbe, să ne curăţăm sufletul prin spovedanie şi să îl înnobilăm prin împărtăşanie. Rugăciunea făcută la biserică în comuniune cu ceilalţi credincioşi este mult mai folositoare decât rugăciunea personală făcută acasă. În biserică ne folosim de rugăciunea făcută de aproapele nostru, de mijlocirea preoţilor, de ajutorul sfinţilor şi nu în ultimul rând reîntregim prin participarea noastră, trupul tainic al Bisericii, al cărui cap este Hristos.

Sfânta Biserică cunoaşte mai multe categorii de sfinţi: arhiereii, mucenicii, cuvioşii, tămăduitorii, stâlpnicii, fiecare ajungând prin modalități diferite în Împărăţia Cerurilor. Tocmai multitudinea felurilor care duc la sfinţire, ne fac pe noi să conştientizăm că desăvârşirea nu este doar pentru monahi sau pentru preoţi, ci pentru fiecare credincios în parte.

Noi trebuie să devenim sfinţi acolo unde suntem puşi, la locul de muncă, în familiile noastre, în societate. Modele de sfinţenie avem în fiecare zi, numai să citim vieţile sfinţilor. Orice om care participă la sfintele taine, care se spovedeşte şi care se împărtăşeşte se află pe calea mântuirii. De asemeni nu trebuie să uităm că scopul omului în lume este desăvârşirea, fapt pentru care nu trebuie să ne lipim sufletul de nimic din ceea ce este pe acest pământ.