Duminica a treia din Sfântul şi Marele Post poartă numele de Duminica Sfintei Cruci, întrucât ne aminteşte nouă, tuturor creştinilor, de cinstea pe care trebuie să o aducem crucii pe care s-a jertfit Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Această slăvită sărbătoare a fost aşezată la mijlocul Postului celui Mare, atât ca o călăuză, cât şi ca o întărire a vieţii noastre duhovniceşti.

În cuvântul ţinut credincioşilor prezenţi la Sfânta Liturghie, Preacuviosul Părinte Stareţ Nectarie a vorbit despre importanţa crucii în viaţa fiecărui om.

Postul în care ne aflăm, ne călăuzeşte pe un drum al pocăinţei. Orice creştin încearcă să se înfrâneze nu numai de la mâncare, ci şi de la celelalte fapte rele, spovedindu-se mai des şi împărtăşindu-se cu Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Mântuitorului. Astfel, crucea pomenită în această zi, ne întăreşte mai mult în nevoinţa pe care o facem pentru a ne sfinţi.

Sfânta Cruce nu este un simplu simbol, ci ea este o prezenţă permanentă în viaţa bisericii, încă de la începuturile ei. Noi cinstim crucea pentru că Mântuitorul a ridicat păcatele lumii, fiind răstignit pe ea, ne închinăm ei, ne facem semnul crucii, o folosim în cult, o purtăm la gât. Crucea nu ar avea putere asupra duhurilor celor rele, dacă Domnul Iisus Hristos nu s-ar fi răstignit pe ea.

Totuşi crucea nu a fost mereu un simbol al biruinţei şi al nădejdii. Înainte de răstignirea Domnului, ea reprezenta cea mai umilitoare modalitate de a condamna pe cineva la moarte, iar suferinţa pricinuită de ea era cât se poate de mare.

Nu de puţine ori se întâmplă să asimilăm viaţa de zi cu zi cu o cruce. Vorbind de crucea vieţii facem referire la necazurile, suferinţele, bolile, întristările care la un moment dat se abat asupra noastră şi pe care trebuie să le înfruntăm duhovniceşte, cu gândul că suferinţa pricinuită de ele ne fac pe noi asemenea lui Hristos. Când ne purtăm crucea fără să cârtim, suntem oameni demni, asemenea sfinţilor care au suferit necazurile şi au dobândit pentru aceasta neprihănirea.

Mântuirea este aşadar scopul vieţii omului şi nimic material de pe acest pământ nu este mai valoros decât sufletul unui singur om. Dacă am avea toate bogăţiile lumii, tot nu am putea să evităm moartea şi deci întâlnirea cu Dumnezeu. Din această pricină trebuie să ne străduim să vieţuim creştineşte pe pământ, respectând cu dragoste poruncile Mântuitorului Iisus Hristos.

La jumătatea Postului, Sfânta Cruce ne face să privim cu responsabilitate la drumul pe care îl avem de străbătut până la slăvita Înviere. Cinstind Crucea pe care s-a răstignit Domnul, nu facem altceva decât să Îl cinstim pe El; asumându-ne cu demnitate suferinţa ei, ajungem asemenea Mântuitorului.