Un înger al Domnului se cobora la vreme

Duminica de astăzi ne pune înainte o minune pe care Mântuitorul a săvârșit-o în cetatea Ierusalimului cu un om bolnav de peste 38 de ani. Această minune a avut loc la Sărbătoarea trecerii iudeilor prin Marea Roșie.

Minunea este săvârșită la scăldătoarea Vitezda care, în traducere, înseamnă Casa Îndurării sau Locul Milostivirii.  În acest loc, apa era tulburată din când în când, prin minune, de către un înger al Domnului, iar primul om care intra în această apă primea tămăduire. Din acest motiv, în acest loc era mulțime de bolnavi.

Bolnavul din Evanghelia de astăzi era prezent lângă scăldătoare, dar nu avea un om care să îl ajute și să îl arunce în apa vindecătoare, așa cum acesta Îi mărturisește Mântuitorului. Așadar, acesta era un om părăsit, abandonat, aflat nu numai în suferință fizică ci și spirituală. Acest caz, din Evanghelia de astăzi, este edificator pentru noi pentru a înțelege că, în orice suferință ar fi omul, Dumnezeu nu îl părăsește pe om ci poartă de grijă tuturor și atunci când o situație pare fără ieșire, fără speranță, atunci primim ajutorul divin.

Spre deosebire de celelalte minuni săvârșite de Hristos, în acest caz, Mântuitorul nu este abordat în niciun fel de cel suferind și nici nu este rugat de acesta ca să îi ofere vindecare. Bolnavul nu îl cunoștea pe Hristos și nu știa că înaintea lui este chiar Fiul lui Dumnezeu. De aceea, atunci când Mântuitorul îl întreabă dacă vrea să se facă sănătos, acesta îi răspunde, cu smerenie, că nu are om care să îl arunce în scăldătoare. Atunci Mântuitorul Iisus i-a zis Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă și, astfel, cel suferind, fără apă, fără mijlocirea îngerului și fără ajutorul oamenilor, a fost vindecat prin Cuvânt.

Această minune a fost săvârșită într-o zi de sâmbătă, zi în care iudeii nu aveau voie să facă nicio activitate fizică. De aceea, Mântuitorul a fost judecat, întrucât patimile și egoismul lor nu le-a permis să vadă cine este Hristos și să înțeleagă că Acesta este Dumnezeu care a dat Legea lui Moise, Același care, astăzi, a vindecat pe cel slăbănog.

În continuare, cel vindecat a mers la templu să aducă jertfă de mulțumire. Acolo Îl întâlnește din nou pe Iisus Hristos care își continuă lucrarea începută la Vitezda, prin tămăduirea sufletului acestuia, spunându-i: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuiești, ca să nu-ți fie ceva mai rău. Așadar, cel vindecat este avertizat să își păzească sufletul de veșnica osândă. Prin mesajul adresat celui vindecat, Mântuitorul ne atrage nouă tuturor atenția, celor vindecați prin botez și ajutați în nenumărate rânduri de Dumnezeu, cât de important este sufletul nostru pentru Viața ce va să vie.  

După aceasta, omul vindecat L-a recunoscut pe Hristos la templu și a mărturisit tuturor Cine l-a vindecat. Prin aceasta, înțelegem că, de câte ori primim dar de la Dumnezeu trebuie să Îi mulțumim și să mărturisim ajutorul primit.

Dragostea noastră către Dumnezeu nu rămâne nerăsplătită, pentru că dragostea lui Dumnezeu pentru om are o măsură pe care omul nu o poate înțelege, nici atinge și nici pătrunde cu adevărat.

Să Îi cerem mereu lui Dumnezeu tămăduire pentru sufletul și trupul nostru, să fim în permanentă recunoștință și cu dorința vie de a face ce este bun și folositor pentru mântuirea sufletelor noastre.

Mai multe fotografii puteți vedea pe pagina de Google + a evenimentului.