Tată, am greşit la cer şi înaintea ta...

Toate duminicile din perioada triodului ne pregătesc sufletește pentru timpul de nevoință din Postul Mare, învățându-ne cum să ne comportăm creștinește pentru a ne dobândi mîntuirea. Dacă duminica trecută vameșul ne-a arătat cum trebuie să ne rugăm, evanghelia de astăzi ne readuce aminte de fiul cel risipitor, cel mai mic copil al unui Tată care avea doi fii.

Fiul cel mic se hotărăște, fără motiv, să părăsească casa părintească, cerându-și partea din avere care i se cuvenea. Tânărul pleacă departe, unde şi-a risipit averea, trăind în desfrânări, la fel cum fac majoritatea tinerilor din zilele noastre, care se depărtează de Tatăl Ceresc și preferă să trăiască în păcate.

Toate aceste plăceri pe care și le-a dorit și pe care și le-a împlinit, nu îi aduc tânărului satisfacția și împlinirea pe care o aștepta. Mai mult tânărul își risipește toată bogăția pe care o primise de la Tatăl său, și ajunge să pască porcii unui necunoscut, dorind să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea.

Neascultarea îl transformă pe tânăr din fiu cu drepturi depline, într-un rob exploatat de către străini. În dureri și lipsuri tânărul își aduce aminte de casa părintelui său, asemenea creștinilor care vin la biserică doar atunci când se simt împovărați de greutăți. Când fiul își părăsește Tatăl pierde calitatea de moștenitor, nu pentru că Acesta îl dezmoștenește, ci pentru că viața tânărului se deosebește fundamental de cea a Părintelui său.

Conștientizarea propriului eșec îl determină pe fiul risipitor să se reîntoarcă acasă și să își ceară iertare. Prin mărturisirea păcatelor cu smerenie, fiul este iertat de către Tatăl său și mai mult este repus în toate drepturile sale.

Vedem cum păcatul este un eșec, o nereușită, o neîmplinire a vieții omului. De aceea trebuie să ne luptăm împotriva lui, încercînd să ajungem la rădăcina sa și să evităm spovedania formală, de suprafață. Spovedania este mărturisire și omul care se spovedește trebuie să ajungă să se cunoască pe sine însuși și să își mărturisească păcatele care îl depărtează de Dumnezeu și care îl opresc din desăvârșirea sa.

Sunt și unii creștini care preferă să meargă la psiholog pentru a-și rezolva problemele sufletești. Acești doctori, dacă sunt credincioși și buni profesional, îl pot face pe om să realizeze problemele pe care le are, dar singurul care le îndepărtează și le dezleagă este doar duhovnicul, prin harul apostolesc pe care l-a primit de la Hristos. Duhovnicul ne ajută să ne vedem păcatele și ne dă iertare în numele Mântuitorului Iisus Hristos.

Foarte mulți dintre creștinii zilelor noastre suferă de depresie. Acest păcat apăsător te face să nu mai vezi sensul adevărat al vieții. Fără o viață duhovnicească, fără spovedanie și împărtășanie omul nu mai conștientizează atacul păcatului asupra sufletului său și consideră că răul, care a intrat în viața lui, are o influență pur exterioară (oameni care îi vor răul) și nu este legat în niciun fel de viața lui păcătoasă.

Evanghelia de astăzi ne învață așadar cum să ne redobândim starea de fii ai Tatălui, prin mărturisirea cu smerenie a păcatelor noastre.