Sfânta şi Marea Zi Miercuri

În Sfânta şi Marea Zi Miercuri, Denia a fost ofciată de către Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop – vicar patriarhal.

La sfârşitul slujbei, Preasfinţia Sa a rostit cuvântul de învăţătură, în cadrul căruia a vorbit credincioşilor despre cele două ungeri ale Mântuitorului Hristos. Amândouă au avut loc în Betania. Prima dintre ele s-a săvârşit de către Maria, sora lui Lazăr, cel înviat din morţi, ca semn de preţuire şi mulţumire, iar cea de-a doua în casa lui Simon leprosul, de către o femeie păcătoasă, care, potrivit tradiţiei, este Maria Magdalena. Cea de-a doua ungere a fost săvârşită spre îngroparea lui Hristos, întrucât, mort fiind, Hristos nu a avut partea de ungerea ritualică.