Sfanta Parascheva - locas Dumnezeiesc de minuni izvorâtor

Ortodoxia a prăznuit astăzi o întreită sărbătoare, cinstind deopotrivă Duminica a XXI-a după Rusalii în care se face referire la Pilda Semănătorului, pe Sfinții Părinți de la sinodul VII Ecumenic și pe Sfânta Cuvioasă Parascheva cea mult folositoare, Sfânta față de care poporul român are o evlavie aparte.

La Sfânta Liturghie Părintele Stareț, a subliniat în cuvântul său de învățătură faptul că precum sămânța care pică în pământul cel bun, aduce rod bogat, iar din rodul său vor răsării la rândul lor alte mlădițe de la an la an, tot așa și Cuvântul lui Dumnezeu fiind sădit în inimile celor credincioși și statornici în credința lor, ajunge să dea rod bogat, iar prin exemplu vieții lor nenumărați oameni își schimbă viața ajungând și ei să odrăslească rod bogat din roadele credinței.

Din această categorie de oameni face parte și Sfânta Cuvioasă Parascheva, care încă copilă fiind aude în biserica din Epivat cuvintele Domnului „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” și îndată un dor sfânt odrăslește în inima ei, dorul după veșnicie. Astfel fiind mânată de dorința puternică de a-l urma pe Hristos, își schimbă hainele sale cu cele ale săracilor, părăsindu-și casa părintească și îmbrățișând viața monahicească.

Prin asprele sale nevoințe și prin dorul după Dumnezeu ce ardea în inima ei, s-a făcut pildă de viețuire tuturor creștinilor, după moarte fiind preaslăvită de Dumnezeu, cu darul facerii de minuni, la Sfintele sale moaște alergând credincioșii de pretutindeni, ca la un izvor de tămăduiri neîmpuținat.