Oricine voieşte să vină după Mine...să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

Duminica a treia a Sfântului și Marelui Post este închinată Sfintei Cruci. La Mănăstirea Radu Vodă, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, înconjurat de soborul sfintei mănăstiri. Preasfinția Sa ne-a explicat faptul că în decursul anului există trei sărbători care ne amintesc să cinstim Sfinta Cruce: prima este înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie), a doua este întoarcerea la Ierusalim a Sfintei Cruci (1 august), iar a treia prăznuire, este cea de la mijlocul Postului Mare, atunci când Sfânta Cruce a fost dusă în procesiune de la Ierusalim, la o biserică nou zidită, care purta hramul său.  

Se pot spune multe despre Sfânta Cruce. Apostolul Pavel, în epistola către corinteni, spune că pentru cei ce pier, crucea, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.

Pe vremea Mântuitorului, moartea pe cruce era o moarte destinată celor mai necinstiți oameni: criminali, tâlhari etc. Nu se cuvenea, spunea Preasfințitul Timotei, ca Fiul lui Dumnezeu să primească o asemenea moarte de ocară din partea oamenilor. Și ca batjocura oamenilor să fie și mai mare, Domnul Iisus Hristos nu a fost răstignit singur, ci înconjurat de doi tâlhari, unul de-a dreapta și altul de-a stânga. Mai mult, în timp ce cei doi tâlhari au fost legați cu funii de cruce, Mântuitorul lumii a fost pironit de aceasta, bătându-i-se cuie atât în mâini, cât și în picioare.

Pe cruce a suferit Cel care era Dumnezeu și Om, gustând ca Om din durerea morții și trecând peste ea ca un Dumnezeu. Nimic nu este mai mare pe acest pământ decât jertfa supremă, aceea ca cineva să își pună viața pentru aproapele său. Care dintre creștinii din zilele noastre mai are puterea să iubească în asemenea măsură încât să își dea viața pentru aproapele lor?

Biserica dreptmăritoare, asemenea lui Hristos, a fost mereu, și continuă și în zilele noastre, să fie prigonită de către oameni necredincioși, sau răuvoitori. Întreaga istorie a bisericii este strâns legată de cruce: pe cruce s-a născut în chip nevăzut, prin jertfa crucii viază și tot prin cruce ne sfințește pe toți. Există, spunea Preasfințitul Părinte Timotei, și oamenii care ajută Biserica la greu și care întocmai ca Simon Cirineul, o ajută să își poarte crucea, ușurând-o uneori de greutatea sub care aceasta cade, întocmai ca Domnul Hristos. Tot crucea este cea care ridică durerea bisericii, prigonită de necredincioși, atunci când îi apare pe cer Împăratului Constantin, oferindu-i victoria împotriva dușmanilor lui. Acela este momentul în care Marele Constantin oferă libertate desăvârșită slujitorilor crucii și bisericii lor.

Crucea are și un sens mai adânc, acela de suferință asumată. Pentru unii crucea este boala pe care o îndură cu credință și nădejde, pentru alții crucea este pierderea unei persoane dragi, altora lupta cu patimile este crucea lor, unii iau crucea nevoinței și urmează lui Hristos, cruce este și dragostea dezinteresată pe care unii oameni o arată celor din jur...în oricare dintre cazuri, crucea personală trebuie purtată cu dragoste, având conștiința că numai împreună cu Dumnezeu putem să ajungem la final, adică la sfințenie și viața veșnică.

Sfânta cruce a fost așezată la mijlocul Postului Mare pentru a ne întări în nevoința noastră, pentru a ne îndrepta ochii spre cer, pentru a ne da nădejde de biruiță împotriva răului și pentru a ne indica direcția pe care trebuie să o urmăm, aceea spre Înviere.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul l-a hirotonit diacon pe tânărul teolog Andrei Duță, pe seama Paraclisului Seminarului Teologic Ortodox din București, sfătuindu-l pe acesta să își ia crucea și să urmeze cu vrednicie Domnului Iisus Hristos.