Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David!

Evanghelia care s-a citit în această duminică, ne prezintă un episod din viața unei femei, ce locuia în părțile Tirului și ale Sidonului, și care Îi cere Mântuitorului Iisus Hristos să o vindece pe fata ei, care era rău chinuită de demon. Locuitorii cananului erau oameni care nu țineau în totalitate credința mozaică, dar, totuși, durerea și problemele zilnice îi determinau să creadă cu sinceritate în puterea Domnului Iisus Hristos. De aceea Domnul nu evită aceste comunități, și nu de puține ori găsește în ele mai multă credință și mai multe fapte bune, decât în cetățile locuite de poporul ales.

Se poate ca atitudinea pe care Mântuitorul o afișează față de femeia cananeeancă să ne ridice semne de întrebare, întrucât noi Îl cunoaștem pe Domnul Hristos ca fiind grabnic ajutător și izbăvitor. Faptul că o lasă pe femeie să se manifeste în toată durerea ei, faptul că nu îi răspunde și pare indiferent la rugămințile ei și mai ales faptul că o smerește cu cuvinte grele, nu are altă finalitate decât să ne dezvăluie nouă celor din afară, bogăția, frumusețea și credincioșia interioară a femeii cananeence.

Mântuitorul îi vorbește cananeencei în limitele mentalității evreiești, dar la final, după îi vădește credința și smerenia femeii, o tămăduiește ca un Dumnezeu.

Femeia cananeeancă ne învață în primul rând importanța credinței în Dumnezeu, dar și stăruința în rugăciune. Apoi ne arată ce înseamnă să îți împropriezi durerea și suferința aproapelui tău, ca și cum ar fi a ta. Apoi, indiferent dacă toţi sfinţii ar mijloci pentru noi, întocmai ca apostolii din evanghelia de azi, dacă noi nu ne rugăm pentru noi înşine, şi dacă nu o vom face cu credinţă nu vom dobândi cererea cea de folos.

După altă înţelegere mai profundă, cananeeanca este semn al bisericii păgânilor sau neamurilor, care până la Hristos era necurată ca un câine, slujind idolilor neînsufleţiţi, dar care prin credinţă şi smerenie a devenit “mireasa” Domnului, hrănindu-se mai apoi cu pâine, adică cu trupul şi sângele lui Hristos. Iudeii prin neascultarea învăţăturilor Mântuitorului ajung să se hrănească cu firimituri, adică cu simplitatea slovei.