Lepădarea de sine, asumarea Crucii și urmarea lui Hristos, trepte ale desăvârșiri

Biserica Ortodoxă s-a aflat astăzi în Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, fiind înconjurat de soborul de părinți slujitori ai Sfintei Mănăstiri Radu Vodă.

În cuvântul de învățătură Preasfințitul Varsanufie a vorbit despre faptul că Mântuitorul Hristos prin cuvintele „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8; 34) nu silește pe nimeni, nu constrânge, ci doar îndeamnă la asumarea crucii, la asumarea suferinței izvorâtă din dragostea de Dumnezeu și de aproapele.

Acest îndemn are trei etape, prima este lepădarea se sine, adică înstrăinarea omului față de orgoliu personal și față de stima de sine, nepăsându-i dacă primește ocară, loviri scuipări și tot felul de atacuri umilitoare, răbdând totul pentru dragostea de Dumnezeu și de semeni. Părinții pustiei recomandă ca omul să fie ca un mort în fața defăimărilor, a lovirilor dar și în fața laudelor, morții nerăspunzând nimic, nici dacă sunt insultați și nici dacă sunt lăudați.

Cea de-a doua etapă este purtarea crucii, adică a asumarea tuturor suferințelor. Dacă omul alege să îi urmeze lui Hristos, atunci trebuie să îi urmeze în toate, mergând până acolo încât să fie capabil să se jertfească pentru aproapele său, așa cum Hristos S-a jertfit pentru noi, mergând până acolo încât și-a dat și viața pentru noi oamenii și încă în cea mai umilitoare formă, fiind răstignit împreună cu deținuții de drept comun, cu tâlharii.

Ultima etapă este urmarea lui Hristos, întrucât nu este de ajuns să de lepezi de propria ta persoană, de orgoliul personal și să te jertfești pentru cei din jur. Dacă smerenia și asumarea suferinței nu este însoțită de iubirea și dragostea de Dumnezeu, atunci acțiunile noastre nu au decât o valoare civică, socială, dar dacă sunt însoțite și de dorința sinceră de a-L sluji pe Hristos, atunci gesturile noastre capătă valențe perene, ducând în final la comuniunea cu Hristos și la împărtășirea din iubirea cea dumnezeiască, care se revarsă asupra celor bineplăcuți ai Săi.