Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi

În Duminica a XXXI-a după Rusalii, Biserica a rânduit să se citească Evanghelia care descrie vindecarea pe care a săvârșit-o Mântuitorul Hristos în orașul Ierihon, cu un cerșetor orb. La Sfânta liturghie părintele Arhimandrit Policarp Chițulescu a vorbit în cuvântul său de învățătură despre faptul că stăruința rugăciunii L-a înduplecat pe Hristos să îl vindece pe orb, dăruindu-i vederea.

Acțiunea orbului din Ierihon care striga în ciuda faptului că era mustrat de cei din mulțime, arată disperarea și totodată intensitatea rugăciunii. Strigătul său capătă valențele unei mărturisiri de credință, iar disperarea sa, că Hristos trece pe lângă el fără să-l audă, combinată cu nădejdea că El este singurul care poate să îl ajute, face ca rugăciunea sa să fie auzită și Mântuitorul îl vindecă.

Adeseori în Evanghelii citim că înainte de a săvârșii o minune Hristos îi întreba pe cei care Îl rugau să îi ajute: Crezi tu că pot face aceasta? Îi testa, le încerca credința, însă la acest orb nu a mai fost nevoie, el și-a arătat credința prin rugăciunea sa de foc, prin strigătul său disperat către vindecătorul sufletelor și al trupurilor, intensitatea rugăciunii sale nu avea cum să treacă fără a primii răspuns.

Există un grad al disperării care coincide cu speranța absolută, cu nădejdea care nu mai ține cont de realitățile fizice, care cugetă doar la gândul că la Dumnezeu orice este cu putință. Acesta este momentul în care omul cu adevărat se roagă. Acesta este momentul în care omul recunoaște: Doamne eu sunt neputincios și nu săvârșesc nimic bun, ajută-mă să ies din mlaștina păcatului și a a disperării în care m-am afundat! Iar Dumnezeu, auzind rugăciunea și disperarea noastră, nu va ezita să ne iasă întru întâmpinare, căci spune Proorocul David, la care face referire și orbul din Evanghelie: „Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.” (Psalmul 50; 18)

Orbul pe lângă starea sa de disperare în care se afla era și smerit de către oamenii din mulțime care îl mustrau pentru îndrăznirea sa. Însă el nu se lasă, se smerește și perseverează în rugăciune, strigând către Mântuitorul și primind în urma rugăciunii sale darul vederii.

Așadar, criza din viața unui om poate fi izvorul credinței și locul de unde se naște rugăciunea cea adevărată, smerită și insistentă către Dumnezeu, care biruiește toate obstacolele și pe care rațiunea sau diavolul, de foarte multe ori,  ne împiedică să o dobândim.