Iar Maria Magdalena şi Maria priveau unde L-au pus.

Evanghelia de astăzi ne aduce minte de cele întâmplate în Ierusalim în ultimele momente ale vieții pământești a Mântuitorului, după așezarea Sa în mormânt, de către Iosif din Arimateea.

În zilele îngropării Mântuitorului, femeile mironosițe, după tradiție, au mers să ungă cu miresme Trupul Său. De aceea, în această duminică, a Sfintelor Femei Mironosițe, se cinstește femeia creștină, mama creștină, iubitoare de Dumnezeu și mamele duhovnicești, care își chibzuiesc întreaga viață, aducând faptele bune ca ofrande Mântuitorului Hristos.

Femeile mironosițe și-au lăsat casele și familiile ca să Îl slujească pe Domnul, însoțindu-l pretutindeni. Acestea nu s-au înspăimântat de cei care îl urau pe Domnul ci au rămas credincioase până la capăt, mergând cu El până la mormânt. În continuare,  în prima zi a săptămânii, după îngroparea Mântuitorului, acestea au mers să ungă Trupul Său și au văzut că piatra de intrare în mormânt, grea foarte, era dată la o parte.

Pentru curajul, râvna, fidelitatea și dragostea lor, femeile mironosițe au fost răsplătite, tocmai prin faptul că lor li s-a arătat Domnul prima dată. Acestea au primit daruri mari de la Domnul și au rămas modele pentru mamele și femeile creștine din toate timpurile. Dragostea și devotamentul mamelor și a tuturor femeilor dedicate în credință vor fi mereu răsplătite de Dumnezeu.

În urmă cu 140 de ani, la Iași, mitropolitul Iosif, canonizat recent de Biserica Ortodoxă Română sub numele de Sfântul Iosif cel milostiv, l-a rugat pe un mare muzician să formeze un cor de muzică psaltică în care să cânte și femeile. Acest lucru nu a fost acceptat inițial de comunitate considerându-se că a fost încălcată tradiția. Însă acesta a răspuns că femeile au fost primele la mormântul Mântuitorului Hristos, pe când bărbații erau închiși în casă, și, pentru aceasta, trebuie să li se permită să Îl laude pe Domnul în ziua de duminică, îmbogățind astfel tradiția și nu încălcând-o.

În continuare Preasfințitul Timotei Prahoveanul a dat citire cuvântului de recunoștință adresat femeilor creștine de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române: Duminica Mironosiţelor le cheamă pe toate femeile să devină 'uceniţele Domnului', prin căutarea şi aflarea lui Iisus Cel răstignit şi prin răspândirea marii bucurii a Învierii Sale. Femeile şi mai ales mamele creştine de astăzi trebuie să vadă în femeile mironosiţe adevărate modele care le inspiră să ducă o viaţă de sfinţenie şi dăruire în cadrul Familiei, Bisericii şi Societăţii. Astfel, prin credinţă şi evlavie, prin hărnicie şi dărnicie, se pot păstra şi cultiva armonia şi buna înţelegere în familie, se pot apăra şi promova valorile familiei creştine, precum şi educarea copiilor în iubire de Biserică şi de Neam", a afirmat Patriarhul.

 Cuvintele "Bucuraţi-vă! Nu vă temeţi!" (Matei 28, 9-10) rostite de Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat femeilor purtătoare de miruri transmit lumină şi astăzi şi putere duhovnicească tuturor femeilor, încurajându-le să fie purtătoare de valori sau de virtuţi ale dreptei credinţe şi să mărturisească importanţa naşterii de prunci care să fie crescuţi şi educaţi în credinţă şi în iubire milostivă, spre dăinuirea poporului român ca popor creştin în istorie, purtător de Cruce şi de Înviere.

Ne rugăm lui Dumnezeu să dăruiască tuturor femeilor creștine, precum le-a dăruit și Sfintelor Femei Mironosițe, tărie în credință și curaj în a-L mărturisi și a-L cinsti pe Domnul cel înviat, adresându-le cuvinte de binecuvântare, mulțumire și recunoștință pentru activitatea lor bogată și plină de dăruire de sine.

Totodată, le felicităm și le dorim multă sănătate și fericire pace și bucurie întru mulți și binecuvântați ani!

Mai multe fotografii puteți vedea pe pagina de Google + a evenimentului.