Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!

Luca18 Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu şi celălalt vameş.10 Fariseul, stând drept, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, preadesfrânaţi, sau ca şi acest vameş.11 Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig.12 Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!13 Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.14

  • Duminica de astăzi deschide o perioadă specială care poartă denumirea de TRIOD și care cuprinde perioada premergătoare Marelui Post, tot Postul cel Mare și Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Menirea acestei perioade este aceea de a ne pregăti duhovnicește pentru Sărbătoarea Învierii Domnului dar și pentru învierea sufletelor noastre.
  • Parabola Vameșului și a Fariseului ne arată pericolul mândriei și importanța smereniei, dincolo de credință pe care fiecare crede că o poartă. Ambii aveau credință în Dumnezeu întrucât s-au dus la templu să se roage. Diferența dintre cei doi o face, însă, impresia fiecăruia despre sine.
  • Fariseul stătea drept în fața altarului, amintindu-i Lui Dumnezeu faptele sale cele bune. Și chiar dacă faptele sale erau reale, nu mulțumirea de sine îl face să cadă în păcat, ci comparația cu ceilalți precum și judecarea aproapelui, pe care le săvârșește în timpul rugăciunii.
  • Mândria conduce la încrederea în propriile forțe, împotrivirea în cuvânt, îndrăzneala și nerușinarea, dorința de a primi supunere și ideea de superioritate față de ceilalți.
  • Fariseul denaturează sensul rugăciunii și o reduce la împlinirea unor gesturi exterioare. Însă credința înseamnă schimbarea noastră în bine, de dragul Lui Dumnezeu și cu sprijinul Lui.
  • Vameșul se situează la polul opus fariselului. El se roagă în spatele templului, fără să ridice ochii spre cer, spunând o rugăciune simplă dar salvatoare: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!. Și ne arată Mântuitorul că acesta a coborât mai îndreptat la casa lui.
  • Evanghelia de azi ne arată că toate faptele bune le realizăm exclusiv cu ajutorul Lui Dumnezeu și nu singuri.
  • Vameșul de azi ne învață ce înseamnă smerenia omenească, respectiv cunoașterea și recunoașterea păcatelor noastre, precum și cererea iertării și a ajutorului Lui Dumnezeu. Oricât de greu ne-ar fi să credem că suntem păcătoși, nu ne ajută să persistăm în încrederea în noi întrucât nu este o stare salvatoare.
  • Smerenia dumnezeiască o are doar Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, întrucât El S-a făcut om dar nu a trăit ca oamenii, ci și-a asumat această smerenie pentru a face din noi fii ai Lui Dumnezeu, de a aduce împăcarea între noi și Dumnezeu.
  • Degeaba dobândim virtuțile, dacă nu câștigăm și smerenia. Mândria anulează toată osteneala vieții duhovnicești.
  • Concluzia Mântuitorului din Evanghelia de azi este că Oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa. Această problemă este una de actualitate. Omul de azi vrea să se elibereze de orice, nu își cunoaște limitele și crede că totul i se datorează. Societatea, însă, nu i se poate substitui Lui Dumnezeu, iar această gândire este distructivă și pieritoare. Dumnezeu rămâne singurul răspuns în fața morții și a oricărui păcat pe care îl săvârșim. A crede în Dumnezeu este eliberare de patimi și smerenie.
  • Dacă știm că am primit de la Dumnezeu totul, nu ne putem mândri cu darurile lui Dumnezeu. Viața este de la Dumnezeu și Lui trebuie să îi mulțumim pentru tot.
  • Să nu ne rugăm ca fariseul, ci să ne smerim în fața lui Dumnezeu precum vameșul, strigând mereu: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!

Mai multe fotografii puteți vedea pe pagina de Google + a evenimentului.