Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.

Duminica Vameșului și a Fariseului, este o duminică importantă, întrucât începând de astăzi, Biserica intră într-o nouă perioadă, aceea a Triodului, perioadă care se sfârșește în Sfânta și Marea Sâmbătă. Perioada Triodului corespunde activității arhierești a Domnului Iisus Hristos, amintindu-ne că Mântuitorul ne sfințește viețile, nu prin aducerea de jertfe animale - așa după cum se întâmpla în Vechiul Testament, ci prin propria Sa jertfă de pe cruce. Perioada Triodului cuprinde trei săptămâni pregătitoare, premergătoare Postului celui Mare, precum și postul în întregime, până în ajunul Învierii Domnului.

Tema evangheliei de astăzi este comunicarea omului cu Dumnezeu. Este o lecție importantă pe care trebuie să o învățăm, alături de lecția postului, care împreună ne vor însoți spre Învierea Domnului. Învățătorul ne pune în fața noastră două persoane total diferite, atât ca trăire sufletească, cât și ca statut social.

Fariseii erau oamenii care cunoșteau perfect legea Domnului, dar care nu o împlineau din dragoste de Dumnezeu, ci doar pentru a fi slăviți și lăudați de semeni. Templul în care se roagă vameșul și fariseul simbolizează Biserica, spațiul unde locuiește divinitatea, spațiul absolutului.

Fariseul nu se roagă. El vine în fața Domnului pentru a i se lăuda cu meritele sale. Fariseul uită faptul că Dumnezeu este izvorul binelui pentru fiecare om și că acesta nu poate face nimic bun fără ajutorul Lui.

Fariseul în loc să se raporteze la Dumnezeu, se raportează la cineva, pe care el îl consideră cu mult sub valoarea lui. Pentru a putea spori și crește duhovnicește, creștinii se raportează la prototipul lor, la Fiul lui Dumnezeu.

Vameșul are o atitudine total opusă de cea a fariseului. Deși plin de păcate, el nu judecă pe nimeni, nu se compară cu oamenii, și nu dorește nimic altceva decât ca Domnul să îi ierte păcatele.

Evanghelia ne învață să ne rugăm cu inima curată, cu sinceritate, iar rugăciunea ridicată spre Dumnezeu să fie scurtă, dar plină de pocăință și de stăruință. Trebuie să fim sinceri cu Dumnezeu, să ne recunoaștem păcatele, pentru a primi iertare și vindecare.

În zilele noastre, societatea îl învață pe om să își îndreptățească mereu păcatele și să nu mai caute iertarea lui Dumnezeu. Pentru că nu ne mai raportăm la poruncile Lui cele veșnice, ne facem propriile legi, prin care căutăm să ne justificăm păcatele și să le “legalizăm”.

Să nu ne asemănăm fariseului, care deși avea unele calități, nu a plăcut Domnului din cauza mândriei pe care a afișat-o, ci să ne vedem păcatele, la fel ca și vameșul, pentru a ne mărturisi Lui cu smerenie și sinceritate.