Doamne, văd că Tu eşti prooroc

Ne găsim în duminica a cincea de la Învierea Domnului Iisus Hristos. Evanghelia care s-a citit astăzi ne relatează dialogul pe care Mântuitorul l-a purtat, la cetatea Sihar, cu o femeie care era de neam samarinean. Domnul Iisus, pornind de la nevoia de a-și potoli setea trupului, ajunge să poarte, cu femeia samarineancă, o discuție teologică înaltă despre Duhul Sfânt care se va face în om izvor de apă curgătoare spre viaţă veşnică. Nu cu mult timp înainte de a ajunge în Samaria, Domnul poartă aceeași conversație cu Nicodim - unul dintre farisei și fruntaş al iudeilor, despre importanța nașterii din apă şi din Duh, [fără de care nimeni] nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.

După discuția purtată cu Nicodim, Domnul Iisus a lăsat Iudeea şi S-a dus iarăşi în Galileea, pentru a propovădui și a face minuni și în acea parte a țării. Drumul era anevoios atât din cauza distanței, cât și a faptului că în mijlocul Țării Sfinte se întindea ținutul Samariei, ținut pe care iudeii îl ocoleau din pricina locuitorilor lui. Acest ținut fusese ocupat de către asirieni care l-au populat cu diverse popoare păgâne. Aceste popoare idolatre, atunci când au intrat în contact cu evreii, au asimilat și o mică parte a credinței lor, mai exact cele cinci cărți ale lui Moise (Facerea, Ieșirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul). Din pricina faptului că samarinenii nu prețuiau toată legea Vechiului Testament, ci țineau doar o parte din ea, erau disprețuiți și evitați de către evrei, care le ocoleau teritoriul, în drumul lor din sudul țării către nord.

Mântuitorul nu numai că nu evită ținutul Samariei, ba mai mult chiar, intră în cetatea Sihar și începe să vorbească cu o Samarineancă. Toate aceste lucruri o fac pe femeie să se mire de comportamentul Lui, întrucât ea cunoștea disprețul evreilor față de cei de un neam cu ea: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă?

Femeia înțelege că Cel care îi vorbește nu este un om simplu, ci este Prooroc. Domnul îi cere apă pentru a-și potoli setea și de aici conduce conversația prin istorie, către înțelesurile teologice și veșnice ale apei celei vii. Femeia este receptivă la cuvintele Domnului și la propovăduirea Acestuia și ajunge la finalul discuției să îl recunoască drept Mesia.

Evanghelia de astăzi a fost așezată între două mari sărbători ale ortodoxiei: Învierea Domnului și Pogorârea Sfântului Duh, pentru că Fiul lui Dumnezeu este Cel care prin Învierea Sa ne-a trimis un alt Mângâietor, pe Duhul cel Sfânt, care ne sfințește și care ne duce la desăvârșire. Prin propovăduirea Mântuitorului în cetatea Sihar, atât femeia, cât și locuitorii acelei cetăți, ajung la cunoașterea Adevăratului Dumnezeu. Și dacă cei de un sânge cu Domnul îl scot pe Acesta din cetățile lor, samarinenii nu doresc ca Iisus să mai plece din mijlocul lor: samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile.

Evanghelia de astăzi ne învață cum trebuie să ne rugăm dar și unde: Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte. Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr. De la Învierea Domnului, viața duhovnicească a omului nu mai depinde de anumite locuri de închinare, sau de aducerea de jertfe exterioare, ci ține numai de curăția sufletească cu care omul se roagă Dumnezeului Celui Adevărat.

Evanghelia de astăzi mai este interesantă și prin faptul că este singurul loc din Sfânta Scriptură unde Mântuitorul se descoperă pe Sine într-un mod direct: Eu sunt Mesia, Cel ce vorbesc cu tine.

Trebuie să ne deschidem inima către Hristos, Singurul care ne dăruiește apa cea vie, adică Harul Duhului Sfânt. Evanghelia ne învață să nu ne rătăcim, căutând alte izvoare de unde să ne adăpăm sufletul, ci să gustăm din Harul Dumnezeiesc, Cel care ne sfințește și ne aduce viață veșnică.

Mai multe fotografii puteți vedea pe pagina de Google + a evenimentului.