În această duminică, Mănăstirea Radu Vodă a primit o întreită binecuvântare, primind în mijlocul ei pe Înaltpreasfinţitul Părinte Pavlos - Mitropolit de Drama şi Exarh al Macedoniei, pe Preasfinţitul Părinte Siluan - Episcopul românilor ortodocși din Ungaria, și pe Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul - Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care alături de soborul mănăstirii, au oficiat Sfânta Liturghie.
În cuvântul de introducere, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, l-a prezentat pe Înaltpreasfinţitul Părinte Pavlos - Mitropolit de Drama şi Exarh al Macedoniei, aducându-ne aminte faptul că: „Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Pavlos este cunoscut Bisericii Ortodoxe din România şi poporului nostru mai ales prin cele două vizite pe care le-a făcut în România, una ca Arhimandrit în urmă cu 10 ani în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, şi alta în urmă cu 5 ani când a slujit la Bucureşti, tot la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Înaltpreasfinţia Sa a absolvit Facultatea de Teologie din Tesalonic. A fost pentru o perioadă de timp stareţul Mănăstirii Sfântul Antonie din Veria şi apoi al Mănăstiri Panagia Soumela. A fost întronizat în treapta de Mitropolit de Drama în anul 2005.” Tototdată, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, i-a urat bun venit oaspetelui de seamă, atât în numele soborului mănăstirii, cât și al credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie, rugându-l să ne adreseze câteva cuvinte de învățătură.
Înaltpreasfinţitul Părinte Pavlos s-a arătat bucuros de primirea de care a avut parte “în această frumoasă și veche mănăstire, din inima Bucureștiului”. Înaltpreasfinţia Sa s-a bucurat de faptul că propaganda mediatică, ridicată împotriva bisericii, nu a reușit să despartă pe credincioșii ortodocși de aceasta, lucru evidențiat prin numărul mare al acestora.
Înaltpreasfinţia Sa ne-a explicat faptul că Legea Vechiului Testament nu le permitea evreilor să consume carne de porc, interdicție care îi proteja pe aceștia, ca să nu se amestece cu popoarele idolatre cu care se învecinau. Din nefericire, foarte mulți dintre creștinii zilelor noastre, preferă să îl alunge pe Hristos din cetatea sufletului lor, de teamă ca Acesta să nu le ceară să se despartă de patimile pe care aceștia le hrănesc, la fel cum făceau și gherghesenii cu porcii lor.
Omul a fost înzestrat de Dumnezeu numai cu virtuți, însă prin căderea în păcat, a ajuns să prețuiască mai mult patimile decât virtuțiile. Lupta împotriva patimilor nu este posibilă în afara bisericii. Doar biserica ne propovăduiește viața ascetică trăită în post, rugăciune și curăție.
Toți creștinii care participă la Sfânta Liturghie sunt mărturisitori ai lui Hristos. Aceștia sunt chemați să Îl vadă pe Dumnezeu, încă din viața aceasta.
Să ne îngrijim mereu pentru a nu ne lăsa pradă patimilor, ci să ne străduim să-l primim cu bucurie pe Mântuitorul sufletelor noastre, cel care poate alunga de la noi toate patimile noastre.
















