Bogăția nu împiedică oamenii să dobândească Raiul, precum nici sărăcia nu asigură omului mântuirea

În Duminica a XXII-a după Rusalii, Biserica a rânduit să se citească la Sfânta Liturghie pericopa evanghelică care înfățișează pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr. La Sfânta Mănăstire Radu Vodă, a fost prezent în mijlocul credincioșilor Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a explicat credincioșilor prezenți faptul că nu bogăția împiedică oamenii să dobândească Împărăția lui Dumnezeu, precum nici sărăcia nu asigură omului mântuirea sufletului său, ci buna orânduire a vieții, grija față de aproapele nostru, asumarea condiției existenței noastre și purtarea ei cu demnitate și cu respect față de Creator.

Dumnezeu are putere să schimbe viața omului din sărac în bogat și viceversa, cu scopul de a vedea cât de statornic este în iubirea față de El. Precum odinioară a făcut cu Dreptul Iov, care dintr-un om bogat ajunge bolnav de lepră, șezând pe gunoi în afara orașului, fără nici o bogăție. Văzând smerenia sa și asumarea stării de suferință, Dumnezeu îl reașează în starea inițială oferindu-i o bogăție mai mare decât cea dintâi. În tot acest timp, atât în vreme de suferință, cât și în vreme de bucurie, el mărturisește: Domnul a dat Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat.

Motivul pentru care Mântuitorul pomenește doar numele săracului Lazăr este faptul că prin asumarea suferinței și a existenței sale umile, cu încredere și nădejde în Dumnezeu, el se face pildă de răbdare și smerenie, pe când bogatul care era nemilostiv, egoist și neiubitor, nu este pomenit cu numele, întrucât starea sa de amorțire sufletească și de anulare a oricăror sentimente de compasiune și solidaritate față de cel în suferință, îl depersonalizează, făcându-l un om mort sufletește care urmărește să își ducă existența doar biologic, bucurându-se de orice este material și poate fi posedat sau consumat.

Această existență exclusiv materială riscă să îl acapareze pe omul modern, care din ce în ce mai mult se afundă în griji și preocupări străine de nevoile sufletului, ajungând de cele mai multe ori să se transforme din persoană unică cu rațiune, voință și sentimente, în individ ce își pierde identitatea în masele debusolate de grija excesivă față de materie.

Hristos Dumnezeu ne cheamă în permanență ca să fim solidari cu cei aflați în suferință, el ne îndeamnă să îi hrănim pe cei flămânzi, să îi îmbrăcăm pe cei goi, să îi cercetăm pe cei bolnavi sau pe cei aflați în temniță, pentru ca astfel să fim fii ai luminii, iar oamenii văzând faptele cele bune să slăvească pe Dumnezeu și să își schimbe viață îmbrățișând iubirea cea dezinteresată, care pe toate le oferă, necerând în schimb nimic.