Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt.

În duminica a VI-a după Paști, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă, slujind alături de soborul mănăstirii. Preasfinția Sa a explicat faptul că Duminica orbului din naștere este ultima duminică din perioada sărbătorilor legate de Învierea Domnului Iisus Hristos. Această duminică se poate numi, la fel de bine, și Duminica Luminii, întrucât Mântuitorul Iisus Hristos este Cel prin care a venit lumina în lume.

Societatea în care trăim astăzi nu își mai dorește lumina, trăgând peste sufletele oamenilor obloanele groase ale necredinței, pentru a nu lăsa luminii posibilitatea de a spulbera întunericul. Domnul Iisus vindecă mai mulți orbi în timpul activității sale publice, însă vindecarea orbului de astăzi este cu adevărat specială pentru că acest orb nu văzuse niciodată lumina soarelui.

Fiul lui Dumnezeu face tină din salivă și țărână, amintindu-ne de Cel care a făcut pe om din pământ, după care îl trimite pe orb să se spele la scăldătoarea Siloam. Imediat după vindecarea minunată, în cetatea Ierusalimului se naște un mare scandal, fariseii fiind indignați de faptul că orbul a fost tămăduit tocmai într-o zi de Sâmbătă.

Fariseii merg până acolo încât neagă că cel vindecat ar fi cu adevărat orb din naștere, fapt pentru care îi cheamă părinții pentru a da mărturie despre el. Sunt oameni care nu văd cu ochii trupului, dar văd foarte clar cu ochii sufletului, după cum sunt și oameni care își folosesc doar ochii trupești.

Orbul despre care ne vorbește evanghelia de astăzi este a doua persoană, după femeia samarineancă, căruia Domnul Iisus Hristos i se revelează drept Mesia: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este.

Între lumină și întuneric este un permanent război, război de care Mântuitorul ne face în permanență conștienți. Oare noi creștinii de azi, ne purtăm ca fii ai luminii? Dacă privim cu sinceritate, vedem că de cele mai multe ori iubim și alegem mai mult întunericul decât lumina.

Lumea se adâncește în întunericul necredinței, deși face tot ceea ce îi stă în putere ca să lumineze cât mai bine orașele, străzile, casele, monumentele. Știm că Domnul Hristos este Lumina lumii și cu toate acestea imediat cum ieșim pe ușa bisericii începem să lucrăm faptele întunericului.

Fericiți sunt cei care văd doar întunericul din sufletul lor și fac tot ceea ce le stă în putere pentru a nu judeca întunericul din sufletul aproapelui. Suntem datori să urmăm Luminii prin rugăciune, iubire și fapte bune.