Duminica a IV-a după Rusalii, Vindecarea slugii sutaşului
Evanghelia după Matei, Capitolul 6
5. | Pe când intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L, |
6. | Şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. |
7. | Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. |
8. | Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. |
9. | Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. |
10. | Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă. |
11. | Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. |
12. | Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. |
13. | Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela. |