Duminica a patra din Post - Vindecarea fiului lunatic
Evanghelia după Marcu, Capitolul 9
17. | Şi I-a răspuns Lui unul din mulţime: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. |
18. | Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. |
19. | Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. |
20. | Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus, duhul îndată a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. |
21. | Şi l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie. |
22. | Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. |
23. | Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. |
24. | Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele. |
25. | Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el! |
26. | Şi răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. |
27. | Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, şi el s-a sculat în picioare. |
28. | Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? |
29. | El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post. |
30. | Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva. |
31. | Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia. |
32. | Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe. |
Evanghelia după Matei, Capitolul 4
25. | Şi mulţimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. |
Cap.5 1. | Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte, şi aşezându-se, ucenicii Lui au venit la El. |
2. | Şi deschizându-şi gura, îi învăţa zicând: |
3. | Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. |
4. | Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. |
5. | Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. |
6. | Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. |
7. | Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. |
8. | Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. |
9. | Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. |
10. | Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. |
11. | Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. |
12. | Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi. |