LUCA 15, 11-32 

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii.¹¹ Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Atunci el le-a împărţit averea.¹² Dar nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind în desfrânări.¹³ Şi, după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă.¹⁴ Şi, ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii.¹⁵ Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea.¹⁶ Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame!¹⁷ Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta;¹⁸ nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.¹⁹ Şi, ridicându-se, a venit la tatăl său. Dar, încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat.²⁰ Atunci i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.²¹ Iar tatăl a zis către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui;²² apoi, aducând viţelul cel îngrăşat, înjunghiaţi-l ca, mâncând, să ne veselim,²³ căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească.²⁴ Iar fiul cel mare era la ţarină. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri.²⁵ Atunci, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea.²⁶ Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos.²⁷ Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga.²⁸ Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei.²⁹ Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat.³⁰ Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt.³¹ Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat pierdut era şi s-a aflat.³²

• Evanghelia de astăzi constituie una dintre pildele rostite de Mântuitorul pentru a ne arăta că jertfa de pe cruce a Mântuitorului s-a făcut pentru mântuirea oamenilor. Această pildă are nenumărate înțelesuri profunde care trebuie să ne ridice ochii sufletului nostru către Dumnezeu.
• Această pildă arată în primul rând despărțirea primordială a omului de Dumnezeu. După ce omul a fost așezat cu slavă și cinste în Eden, omul s-a despărțit de Dumnezeu, căutând libertatea și dulceața unei lumi păcătoase, lipsită de comuniune cu El.
• Părinții Bisericii au arătat că însăși această cerere a fiului către tatăl său de a împărți averea era o ofensă, pentru că această partajare are loc de-abia după plecarea din lumea aceasta a părintelui, iar nu în timpul vieții acestuia. Cu alte cuvinte, fiul își ucide tatăl prin faptul că se îndepărtează de el, dar și prin faptul că îi cere mai înainte de vreme partea din avere care i se cuvenea de-abia după moartea născătorului său.
• Fiul a plecat cu jumătatea sa de avere pe care a cheltuit-o în desfrânări ca, în final, să ajungă îngrijitor de porci. O astfel de slujbă constituia o mare umilință pentru iudei, cărora le era interzis consumul de carne de porc prin Legea lui Moise, dar porcii sunt și semnul decadenței sufletești în care ajunsese fiul cel mic.
• Fiul pierdut constituie imaginea omului despărțit de Dumnezeu, a omului căzut. Singura scăpare din această stare este ca omul să își revină în fire și să se întoarcă înapoi la Dumnezeu, așa după cum fiul s-a întors către părintele său.
• Imaginea părintelui care își întâmpină fiul este imaginea permanentă a Lui Dumnezeu care Îl așteaptă pe om să se întoarcă, în orice moment.
• Părintele nu Își ceartă fiul pentru că a știut că pocăința manifestată arată experiența și umilința trăită care au fost suficiente pentru a-l aduce înapoi pe tânăr.
• Evanghelia de azi ne amintește că noi toți păcătuim (atât cei tineri care stau departe de Dumnezeu, cât și cei bătrâni care stau aproape de El, dar care nu pot suporta întoarcerea celor ce greșesc) și prin asta ne rănim sufletele. Dar Dumnezeu ne așteaptă indiferent de păcat sau de timpul petrecut în păcat.
• Întoarcerea la Dumnezeu este o întoarcere către viață. Dumnezeu ne primește cu iubirea cea dintâi, oferindu-i omului calitatea de fiul al Său.
• Rostul omului pe pământ este să fie fiu al Luminii și al Învierii prin credința în Domnul nostru Iisus Hristos.
• Gândul întoarcerii la Dumnezeu, al pocăinței și al venirii în sine trebuie să ne însoțească mereu.
• Cu toții risipim darurile pe care le primim la botez, dar ne putem redobândi darurile pierdute prin pocăința sinceră. Dragostea lui Dumnezeu biruiește patimile și păcatele noastre atâta timp cât venim la El cu toată inima noastră.

Mai multe fotografii puteți vedea pe pagina de Google + a evenimentului

și pe cea de Facebook a Mănăstirii.