LUCA 18, 10-14

’’ Zis-a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu şi celălalt vameş.¹⁰ Fariseul, stând drept, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, preadesfrânaţi, sau ca şi acest vameş.¹¹ Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig.¹² Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!¹³ Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.¹⁴’’

• Evanghelia de astăzi marchează începutul perioadei Triodului și corespunde slujirii arhierești a Mântuitorului Iisus Hristos. Această perioadă cuprinde zece săptămâni, dintre care: trei pregătitoare (înainte de post), șase săptămâni din Post cel Mare, precum și Săptămâna Sfintelor Patimi. Începând cu această perioada Triodului, Biserica ne îndeamnă spre o pocăință mai constantă a sufletului.
• Evanghelia de astăzi este deopotrivă profundă și cutremurătoare. Mântuitorul ne vorbește despre doi oameni care își făceau în mod distinct rugăciunea. Unul aparținea aristocrației, era fariseu, pretins împlinitor al Legii lui Moise și apărător al interesului local, fiind împotriva stăpânirii romane. Celălalt rugător, vameșul, era situat în partea opusă a societății, din categoria celor disprețuiți de popor, întrucât încasau dările pentru romani, considerați fiind de multe ori nedrepți și corupți.
• În Sfintele Scripturi cunoaștem și farisei care L-au iubit pe Mântuitorul Iisus Hristos, așa după cum au fost Nicodim și Iosif din Arimateea. De asemenea, și dintre vameși, Matei avea să ajungă apostol și să ne lase o Evanghelie, iar Zaheu, care și-a schimbat cu totul viața după întâlnirea cu Mântuitorul, a devenit episcop și mărturisitor al Cuvântului lui Dumnezeu.
• În Evanghelia de astăzi, vedem cum fariseul, considerat drept, stătea fără evlavie în fața altarului, își lăuda faptele și virtuțile și se compara favorabil cu alți oameni păcătoși, precum vameșul aflat și el în templu. Pe de altă parte, vameșul nu îndrăznea să se apropie de altar ori să își ridice privirea și spunea doar atât: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!. Acesta își bătea pieptul pentru că își recunoștea starea de păcătoșenie în care se afla.
• Concluzia acestei Evanghelii o aflăm din chiar cuvintele Mântuitorului: Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa decât acela. Deci, vameșul aparent despărțit de Dumnezeu prin faptele lui avea să se întoarcă mai îndreptat, mai aproape de Dumnezeu. Acesta a înțeles ce înseamnă pocăința și necesitatea de a face pași de îndreptare.
• Templul din Ierusalim de atunci este Biserica de astăzi.
• Smerenia face din om înger și îi înalță sufletul până la cer. Mândria îl coboară și îl desparte de Dumnezeu. Trufia stinge lumina tuturor virtuților.
• Trebuie să ne considerăm asemenea vameșului care ne atrage atenția că doar starea de smerenie ne înalță gândurile și sufletul către Dumnezeu.
• Virtuțile, oricât de mari ar fi, sunt risipite dacă nu sunt ascunse și acoperite de smerenie.
• Să ne rugăm la Dumnezeu cu toată inima pentru a avea înțelepciunea de a prefera smerenia, pentru ca răsplata primită să ne aducă Viață și nu respectul sau considerația efemeră a oamenilor.

Mai multe fotografii puteți vedea pe pagina de Google + a evenimentului

și pe cea de Facebook a Mănăstirii.