Domn al Ţării Româneşti între 1568-1577

 "Alexandru, urmaşul lui Petru, a murit în Scaun, la Bucureşti, în iulie 1577. El făcuse în acest oraş o biserică nouă, pe dealul de lângă Mihai-Vodă. Acolo a fost îngropat, dar piatra sa de mormânt nu se mai păstrează. O fată a lui însă, Elena, e îngropată în fundul bisericii, prefăcută peste vreo patruzeci de ani, la mâna dreaptă.

Mihnea, fiul lui Alexandru, îngroapă în această biserică pe doi fii ai săi cu doamna Neaga: Vlad şi Radu. Mazilit în 1591 pentru a doua oară, el se făcu turc şi muri la Constantinopol în 1601: trupul său de renegat se va fi odihnind sub una din pietrele strâmbe, împodobite cu turbane, care se ridică dese în cimitirele capitalei turceşti."

 

Nicolae Iorga, Istoria românilor în chipuri şi icoane
Capitolul I  -  "Mormintele Domnilor noştri"
Editura Humanitas, Bucureşti 1992, pag. 34-35

"Domnia lui Alexandru Mircea a fost destul de zbuciumată, pe plan intern având de făcut faţă uneltirilor facţiunilor boiereşti, iar pe plan extern amestecând ţara în războiul moldo-turc din 1574. Sprijinindu-şi fratele, pe Petre Şchiopul, Alexandru Mircea a dus alături de turci, o campanie lipsită de glorie împotriva lui Ioan Vodă cel Viteaz, domnul Moldovei. Vajnicul domnitor moldovean, care ridicase steagul eliberării ţării sale de sub jugul otoman, a înfrânt în lupta de la Jiliştea (24 aprilie 1574) armatele lui Alexandru Mircea şi Petru Şchiopul, venite la porunca Înaltei Porţi să-l scoată din scaunul Moldovei. La Bucureşti a fost înscăunat ca domn al Ţării Româneşti, Vintilă vodă, fiul lui Pătraşcu cel Bun, care nu a stat decât patru zile în scaunul domnesc, căci o oaste condusă de boierii rămaşi credincioşi lui Alexandru Mircea, în frunte cu Dragomir vornicul, Mitrea comisul, Bratu paharnicul şi Ioan pârcălabul, l-a lovit fără veste, făcându-l să-şi piardă tronul şi viaţa.

În timpul domniei lui Alexandru al II-lea Mircea, în 1574, oraşul Bucureşti găzduieşte pentru scurtă vreme pe călătorul francez Pierre Lescalopier care lasă valoroase însemnări privind reşedinţa domnească a Ţării Româneşti "Întăriturile acestui oraş - scrie el - sunt din trunchiuri mari de copaci, înfipte în pământ, unul lângă altul şi legate între ele prin grinzi transversale, prinse de acele trunchiuri prin cuie de lemn lungi şi mari". Călătorul francez apreciază ca roditor ţinutul în care se află oraşul, şi dă unele amănunte privind înfăţişarea Bucureştilor, Curtea domnească ş.a. Jafurile turceşti, cumplita foamete şi pustiitoarea epidemie de ciumă, ca şi frământările care au izbucnit la Bucureşti şi în ţară în primăvara anului 1575, au întunecat ultimii ani de domnie ai lui Alexandru Mircea, care a murit în septembrie 1577, fiind îngropat în ctitoria sa bucureşteană de la mănăstirea Sfânta Troiţă. I-a urmat în scaun fiul său Mihnea al II-lea, zis Turcitul (1577-1583, 1585-1591), ale cărui domnii şterse şi întrutotul aservite Porţii s-au caracterizat prin sporirea obligaţiilor fiscale faţă de dregătorii de la Constantinopol şi înmulţirea privilegiilor acordate înaltului cler şi marii boierimi."

Georgescu Florian, Dan Berindei, Alexandru Cebuc, Paul Cernovodeanu,
Petre Daiche, Ştefan Ionescu, Panait I. Panait, Constantin Şerban
Istoria Oraşului Bucureşti, Muzeul de Istorie a Oraşului Bucureşti 1965, pag. 98-100